Stimaţi cetăţeni ai municipiului Vulcan,

Împreună cu colegii din Filiala Vulcan a Partidului România Mare vă propun, pentru mandatul ce se apropie, deviza noastră:
„LEGE ŞI BUN-SIMŢ“

Aleg să am mereu alături LEGEA pentru că aplicarea ei:
presupune competenţă profesională şi responsabilitate;
înlătură favoritismele;
împiedică abuzul de putere
vă permite să evaluaţi şi să apreciaţi fiecare decizie a autorităţii locale;
vă tratează pe toţi în mod egal;
impune proceduri precise şi transparenţă decizională;
conferă încredere şi dă putere cetăţeanului;
asigură întrebuinţarea eficientă a banului public;
sancţionează corupţia în administraţia publică locală.

Într-o perioadă în care lipsa banilor nu mai constituie o problemă pentru autorităţile publice locale, cetăţeanul din municipiul Vulcan, la fel ca şi în toată Valea Jiului, are dreptul să pretindă rigoare în actul de administraţie, are dreptul să pretindă respectarea necondiţionată a legii, are dreptul să pretindă respect în calitate de contribuabil la bugetul localităţii sale.

Alegeţi Partidul România Mare!
Alegeţi Ioan Dorel Şchiopu - primar al municipiului Vulcan!
Alegeţi deviza „LEGE ŞI BUN-SIMŢ“!

PUTEŢI PRIMI RESPECTUL FIRESC PE CARE ÎL MERITAŢI!

Vă doresc tuturor să aveţi puterea de a zăbovi o clipă în plus la importanţa şansei ce ni s-a oferit atunci, pe Cruce. Şansa de a putea spera la înviere! Fie ca Lumina Sfintei Învieri să vă lumineze gândul, casa şi viaţa!

Preşedinte PRM Vulcan,
Ioan Dorel Şchiopu

PRM Vulcan urează tuturor celor ce poartă numele Sf. M.M. Gheorghe, gânduri bune biruitoare în fapte creştineşti precum şi sănătate întru mulţi ani!

Preşedinte PRM Vulcan, Ioan Dorel Şchiopu

despre dragobete

 

Consilierul PRM Dorel Şchiopu ne explică:
Învârtitul în jurul cozii pe lângă Legea 161*

Referitor la situaţia creată în jurul subiectului „Almaserv - Vulcan”, se impun câteva precizări.
Răspunsul primit de dl. consilier Marius Danci a fost nesatisfăcător, în primul rând, pentru că în sesizarea adresată conducerii primăriei s-a limitat la consideraţii de ordin general. Cu alte cuvinte, a solicitat executivului vulcănean să verifice dacă sunt nereguli, când ar fi trebuit să precizeze concret care sunt acele nereguli şi să ceară sancţionarea celor vinovaţi.
Prin această lipsă, dumnealui a lăsat, celor care au analizat situaţia de la S.C. Almaserv S.A., suficient „loc de întors”, oferindu-le ocazia să nu vadă pădurea din cauza copacilor ce le stăteau în cale. Deci, dacă Marius Danci nu a precizat neregula, nimeni nu este obligat să o găsească. Asta, ca să nu mai pun în discuţie şi o eventuală lipsă de interes.
Singurul rezultat notabil al acestui demers a fost prezentarea, în Consiliul Local, de către dl. director Petroi, a unui eseu literar, pe post de Raport de activitate al S.C. Almaserv S.A., lucrare în care metaforele literare („nu ştiam în ce mă bag”, „înainte de a mă înhăma”, „…nu ştiau nimic. Ca şi când nu au fost pe acolo”, etc) s-au regăsit mai des decât cifrele.
Toată această poveste este o mostră evidentă de învârtit în jurul cozii pe lângă Legea 161/2003, referitoare la prevenirea şi sancţionarea corupţiei.
Articolul 90 din această lege interzice consilierilor locali şi judeţeni care deţin funcţii de conducere, sunt acţionari sau asociaţi la societăţi comerciale cu capital privat (chiar şi rudelor acestora de gradul I), să încheie contracte comerciale sau de asociere cu autorităţile administraţiei publice locale din care face parte sau cu regii autonome, respectiv, societăţi comerciale aflate în subordinea ei. Încetează de drept, mandatul consilierului care încalcă această prevedere a legii.
Dacă dl. Danci deţine o dovadă în acest sens, poate rezolva problema foarte simplu: printr-o sesizare punctuală adresată secretarului primăriei. Acţionând astfel, demersul devine eficient şi elimină posibilităţile de interpretare.
Personal, sunt dezamăgit de demisia dumnealui de la S.C. Almaserv S.A. Orice demisie este o abdicare. În cazul acesta, cred, s-a abdicat mult prea uşor. Chiar suspect de uşor.

Ioan Dorel Şchiopu,
Preşedinte PRM Vulcan

*Text şi caricatură publicate în cotidianul Matinal

www.brancusi.ro  | enciclopedie liberă

Nr. 7/ 2008

Pe doamna Angela Stoica o poartă grija în direcţii greşite

Referitor la atitudinea publică a d-nei Angela Stoica, care pune în discuţie activitatea mea de consilier local, am fost plăcut surprins să constat că am devenit brusc atât de interesant pentru distinsa doamnă.
Mă aşteptam la asta de când am acceptat să candidez la funcţia de primar al municipiului Vulcan dar, recunosc, nu credeam că se va întâmpla chiar din ziua în care candidatura mea a fost anunţată public.
Trecerea forţată de la o dispută personală cu dl. consilier judeţean Costel Avram la o apreciere atât de subiectivă a activităţii mele, mă onorează tocmai datorită lipsei de fundament, mai ales că nu precizează cu cine mă compară în această apreciere.
Personal, recunosc în acuzaţiile d-nei Angela Stoica modul în care se referea cu ceva timp în urmă la reprezentanţii PD. Aceştia însă, deşi nu făcuseră nimic pentru comunitate au devenit, priviţi prin ochelari cu filtru portocaliu, unica şansă de concretizare a proiectelor sale politice. Tocmai de aceea, nu-mi fac iluzii că părerea dânsei despre activitatea mea se va schimba, atât timp cât mă voi încăpăţâna să reprezint culorile PRM.
Trecerea a trei sferturi dintre prm-iştii vulcăneni la partidul în care tocmai a intrat este o glumă pe care nu a gustat-o nimeni.
Totuşi, din postura de mare admirator al sexului frumos, îmi permit să-i fac o recomandare pe această temă. Mai precis, în loc să o poarte grija de situaţia membrilor PRM Vulcan să se preocupe, pe de o parte, de membrii PC, care nu sunt de acord cu trecerea tocmai la cel mai hulit partid de până acum, iar pe de altă parte, de membrii PD, care, după cum spun unii dintre ei, „ nu au nici o vină” că această mişcare politică le-a fost impusă fără să fie consultaţi.
Rămân fidel principiului că în politică nu am adversari, ci cel mult competitori.
Cu cele mai profunde gânduri (nu pot avea altele de Ziua Îndrăgostiţilor),

Ioan Dorel Şchiopu,
Preşedinte PRM Vulcan

Pe adevaratul nume Vintila Dumitru Corbul Economu Popescu, scriitorul s-a nascut pe 26 mai 1916 si a murit la 91 de ani, in locuinta sa de langa Versailles; grav bolnav, Vintila Corbul fusese internat, in ultimele luni, la o clinica din orasul francez Rocquencourt (in apropierea Parisului). Provenea dintr-o familie foarte bogata, mama sa, Sofia, detinand actiuni la diverse banci si studiouri de film americane. Constantin Popescu Corbul, tatal adoptiv al autorului (despre care se crede ca e si tatal lui natural), provenea dintr-o familie de nobili, cu proprietati in Bucuresti si in tara. Vintila Corbul a urmat cursurile Facultatii de Drept si, in paralel, pe cele de Filologie-Istorie, devenind magistrat la doar 23 de ani. S-a casatorit cu Ana Stoenescu, fiica de muncitor, iar in al Doilea Razboi Mondial a luptat ca locotenent de artilerie antiaeriana.Dupa razboi, toate proprietatile familiei au fost confiscate, Vintila Corbul a fost exclus din magistratura, iar el si familia sa - evacuati si fortati sa locuiasca in bucataria unui imobil subrezit. V. Corbul a lucrat aproape 15 ani ca muncitor necalificat si, ulterior, inginer la ICAB (Intreprinderea Canal si Apa Bucuresti). Parasit de prima sotie, s-a recasatorit cu Ioana San-Giorgiu, fiica scriitorului Ion San-Giorgiu, judecat si condamnat la moarte de regimul comunist. Ioana a murit in 1969 (disparitia ei, in urma unui cancer, la 35 de ani, in timpul ce sotul ei lucra la “Caderea Constantinopolului”, avea sa-l marcheze definitiv; langa ea va fi inmormantat acum Vintila Corbul).Scriitorul a parasit Romania in 1979, ilegal, impreuna cu Eugen Burada; cei doi au fost ajutati de Violeta Andrei, sotia ministrului de Externe al lui Ceausescu, Stefan Andrei. Primul roman al lui Vintila Corbul - “Babel Palace”- fusese scris pe cand avea 16 ani; 30 de ani mai tarziu, in 1966, pe cand renuntase la serviciu ca sa-si trateze o tuberculoza oculara, scrisese, in colaborare cu Eugen Burada, povestirea “Moarte si portocale la Palermo”, aparuta in colectia Temerarii - Editura Tineretului, in doua fascicule a cate 80 de pagini. Datorita succesului, la insistentele editurii, autorii au continuat povestirea sub un nou titlu, “Cenusa si orhidee la New York”. Era primul volum aparut sub semnaturile Vintila Corbul si Eugen Burada, iar colaborarea dintre cei doi scriitori avea sa dureze 29 de ani.Printre cele mai cunoscute carti ale lui Vintila Corbul se numara “Caderea Constantinopolului” (volumele I si II), aparuta in franceza, greaca si araba. Prin aceasta carte, Vintila Corbul a dat lovitura pe piata editoriala, fiind, in acelasi timp, cea mai bine vanduta carte de beletristica romaneasca, cu un prim tiraj de 192.000 de exemplare. In Franta, cartea a fost popularizata sub forma de teatru radiofonic.Vintila Corbul a scris (singur sau in colaborare) si scenariile unor filme de mare succes in anii ‘60-70 - “Nea Marin Miliardar”, “Revansa”, “Un comisar acuza”, “Duelul” - toate, regizate de Sergiu Nicolaescu.

Iulia POPOVICI [Ziarul ZIUA/4februarie/2008]

În deceniul care a urmat revoluţiei paşoptiste, s-au amplificat acţiunile românilor pentru unire duse în emigraţie şi în ţară. Activitatea desfăşurată în emigraţie, îndeosebi în Franţa, a cunoscut diverse forme: apeluri către opinia publică europeană; afirmarea programului politic în publicaţii ca România viitoare (1850 Paris), Junimea română (1851), Republica română (Paris 1851, Bruxelles 1853); afilierea la Comitetul Central Democratic European, cu sediul la Londra, care urmărea declanşarea unei noi revolutii europene; memorii către Napoleon al III-lea împăratul Franţei şi către Palmerston,premierul britanic; constituirea la Paris a unui Comitet cu deviza Dreptate! Fraternitate! Unitate!; sprijinul unor personalităţi marcante (Paul Bataillard, Edgar Quinet, H. Despez).
În ţară, acţiunile unioniste s-au desfăşurat în noul context determinat de prevederile Convenţiei de la Balta Liman, afirmându-se modalităţi variate: constituirea Comitetelor Unirii la Iaşi şi la Bucureşti (1856); editarea unor organe de presă ca România Literară, Steaua Dunării (Iaşi), Românul (Bucureşti); venirea în patrie a unor revoluţionari paşoptişti (îndeosebi în Moldova, ca urmare a regimului liberal-moderat al domnitorului Grigore Alexandru Ghica).
Existenţa în rândul românilor a unui puternic curent unionist şi interferarea intereselor Marilor Puteri în sud-estul Europei au făcut ca problema unirii Principatelor să devină o problemă europeană. Ea a fost discutată în cadrul Conferinţei de la Viena (martie 1855), precum şi a Congresului de pace de la Paris (1856) care punea capăt războiului Crimeii (1853-1856). La Paris, cele şapte ţări participante au avut atitudini diferite în funcţie de propriile interese: în favoarea Unirii s-au pronunţat Franţa, Rusia, Prusia, Sardinia, Anglia (ulterior şi-a schimbat atitudinea), iar împotrivă s-au declarat Austria şi Turcia. Deciziile adoptate prin Tratatul de pace de la Paris (18/30 martie 1856), prevedeau intrarea Principatelor Române sub garanţia colectivă a puterilor europene, revizuirea legilor fundamentale, alegerea Adunărilor ad-hoc care să exprime atitudinea românilor în privinţa unirii, integrarea în graniţele Moldovei a trei judeţe din sudul Basarabiei (Cahul, Bolgrad, Ismail), trimiterea în Principate a unei Comisii Europene cu misiunea de a propune bazele viitoarei lor organizări, libertatea navigaţiei pe Dunăre, ş.a.
Alegerile pentru Adunările Ad-hoc au evidenţiat disputa dintre partizanii unirii (partida naţională) şi forţele ostile care se bazau pe sprijinul Austriei, Angliei şi Turciei. Falsificarea alegerilor din Moldova de către caimacanul Nicolae Vogoride (cu sprijinul Turciei), a creat o stare de tensiune internă şi internaţională. În august 1857, prin întâlnirea de la Osborne dintre Napoleon al III-lea şi regina Victoria, situaţia s-a dezamorsat, încheindu-se un compromis: Anglia a acceptat organizarea unor noi alegeri în Moldova (în care forţele unioniste au obţinut victoria), iar Franţa renunţa la principiul unirii depline sub un principe străin. Cum era firesc, cele două Adunări ad-hoc au exprimat hotărârea de Unire a Moldovei şi Munteniei sub un principe străin; s-au adus în discuţie şi alte probleme: rezolvarea chestiunii agrare, organizarea internă.
Rezoluţia Adunărilor ad-hoc (1857) prevedea:
- respectarea autonomiei Principatelor;
- unirea Principatelor într-un singur stat, sub numele de România;
- prinţ străin cu moştenirea tronului, ales dintr-o familie domnitoare a Europei şi ai cărui moştenitori să fie crescuţi în religia ţării;
- neutralitatea pamântului Principatelor;
- puterea legiuitoare să fie încredinţată unei Adunări obşteşti în care să fie reprezentate toate interesele naţiei.
Întrunite în capitala Franţei pentru a lua în discuţie cererile celor două Adunări, puterile europene au adoptat Convenţia de la Paris (7/19 august 185 care îndeplinea rolul unei Constituţii: Principatele îşi păstrau autonomia sub suzeranitatea Porţii şi sub protecţia celor şapte puteri; se adopta denumirea de Principatele Unite ale Moldovei şi Valahiei, fiecare având instituţii proprii; se înfiinţau instituţii comune precum Comisia Centrală de la Focşani (care elabora proiectele de legi de interes comun), Înalta Curte de Justiţie şi Casaţie, armata; se prevedeau principii de organizare şi modernizare a viitorului stat (separaţia puterilor în stat, desfiinţarea privilegiilor de clasă, egalitatea în faţa legii, drepturi politice pentru creştini, libertatea individuală); dreptul de vot ramânea cenzitar. Acest act constituţional adoptat la Paris nu împlinea, dar nici nu anula speranţa de unire a românilor.”Rămânea ca după ce Europa ne-a ajutat, să ne ajutam noi înşine” (Vasile Boerescu).
Pe baza Convenţiei de la Paris, la 5 ianuarie la Iaşi şi la 24 ianuarie 1859 la Bucureşti a fost ales ca domn Alexandru Ioan Cuza, cunoscut revoluţionar paşoptist. Acest fapt simboliza Unirea Principatelor şi a fost salutat cu entuziasm de populaţie, ziua de 24 ianuarie devenind o sărbătoare naţională a românilor. Dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza punea puterile europene în faţa faptului împlinit, statul naţional român era întemeiat…

√Sevastian Rusu

- sculptură de Lazăr Dubinovschi

Câte ceva despre Eminescu…

In preajma zilei simbolice de nastere a lui Mihai Eminescu (cea reala fiind 20 decembrie, dar a fost trecut in acte la 15 ianuarie), va ofer cateva date despre personalitatea lui Eminescu.
Voi incepe cu importanta zilei de 28 iunie 1883 in viata lui Mihai Eminescu. Aici lumea literara noteaza lapidar ca in aceasta zi Eminescu a innebunit si au urmat sase ani de calvar, de chin, de incercari de a reveni in viata culturala, asa-numitii ani negri din viata lui Eminescu. Ei bine, aceasta zi de 28 iunie 1883 este o zi importanta a istoriei si politicii Romaniei moderne. In aceasta zi, Austro-Ungaria a rupt relatiile diplomatice cu Romania timp de 48 de ore, Germania ameninta cu razboiul, prin Otto von Bismark, care trimite o telegrama regelui Romaniei, Carol I. Societatea Carpatii in cadrul careia actiona si Eminescu,este desfiintata. In aceeasi zi, a fost expulzat din tara Emil Galli, directorul ziarului L’Independance Roumaine, care a creat scandalul diplomatic ce sta la baza acestor evenimente, a fost expulzat Zamfir C. Arbore, au fost devastate sediile unor societati nationale, s-a pornit proces refugiatilor ardeleni care actionau pentru unirea Ardealului cu Romania. In aceasta zi trebuia de fapt sa se semneze tratatul secret de alianta dintre Romania si Tripla Alianta, formata din Austro-Ungaria, Germania si Italia. Noi tinem minte dintre toate aceste evenimente doar ca a innebunit Eminescu. Nebunia lui Eminescu nu mai este un accident privit in seria evenimentelor petrecute in acea zi, si cand stii despre acest tratat secret de alianta, intelegi mult mai bine sorgintea nebuniei lui. Ce voia acest tratat? Ca Romania sa se orienteze politic spre Austro-Ungaria in primul rand. Cu alte cuvinte, Romania nu mai putea sa-si revendice Ardealul. Acest tratat, care a fost semnat in septembrie 1883, muta lupta ardelenilor in Ardeal. Bucurestiul era de 10 ani dominat cultural de ardeleni, care, pe langa cultura, stiinta si administratie, ridicau puternic vocea pentru eliberarea Ardealului, pentru drepturile romanilor care erau asupriti de unguri… Or, tratatul le interzice brusc sa protesteze in Bucuresti pentru eliberarea Ardealului. Ioan Slavici fuge din Bucuresti in 1883 si intemeiaza Tribuna (1884), in jurul ei se organizeaza primele lupte pentru Ardeal. Si timp de 10 ani se va desfasura Miscarea memorandista, incheiata, dupa cum se stie, la 1894 cu procesul bine cunoscut. Ziua de 28 iunie este deci ziua mutarii luptei lor in Ardeal. Conditia semnarii tratatului era deci amortirea vocii pentru Ardeal in Bucuresti. “Directiva de sus” s-a reverberat in diferite moduri la nivel cultural. Declararea nebuniei lui Mihai Eminescu este unul dintre ele.Iata cum este cu aceasta declarare. Stirea despre boala lui Eminescu apare in ziarul Romanul cu care Eminescu polemiza, la 29 iunie, ziarele sunt antedatate, deci chiar la 28 iunie aparea ziarul de la 29 iunie. “Aflam ca Domnul Mihai Eminescu…” Stirea va fi confirmata de gazeta Timpul peste trei zile, “Unul dintre redactorii acestei foi a incetat a mai lua parte la redactiune, atins fiind in mod subit de o grava boala”, asa suna. Deci, este un anunt de destituire, nu mai face parte din redactie. Exista insa un consens in epoca: un om atins de nebunie nu mai are voie sa faca parte din nici o functie publica, or Mihai Eminescu avea o functie publica foarte importanta, fusese in anii 1881-1882 redactorul-sef al ziarului Timpul, care era organul oficial al Partidului Conservator. Iar Maiorescu spune clar atunci cand se organizeaza Partidul Conservator: “Cei 10 capi ai lui, si al 11-lea, domnul Mihai Eminescu, redactor la ziarul Timpul”.Fara nici o indoiala Mihai Eminescu a fost o victima politica. Eminescu a avut sase ani la rand de lupta pana la moartea sa provocata,in iunie 1889,pentru a reveni in atentie, nu a avut nici pe departe paralizie generala cum s-a spus, n-a avut sifilis. A fost dupa aceea arestat. Eminescu a fost arestat de Politia Romana de opt ori! In diverse contexte: a fost luat din teatre, de pe strada, din berarii. Dupa ce se indragosteste si vine de la Viena in Bucuresti, este trimis la Iasi. Pe urmele lui la Iasi a fost trimis seful Politiei Romane, Radu Mihail. Eminescu era urmarit in primul rand de agentii austro-ungari, sunt rapoartele lor gasite in arhiva, apoi de agenti romani aflati la comanda masoneriei sioniste,careia i s-a subordonat si …Titu Maiorescu.Prin activitatea sa culturala,gazetareasca,implicandu-se total in misiunea de regenerare a neamului romanesc,”razboindu-se” cu “ciocoii noi”,pripasiti in Romania in a doua parte a secolului al XIX-lea,Eminescu s-a dovedit un “ghimpe” incomod pentru vanzatorii de tara si neam.

√Sevastian Rusu

SI DACA

Si daca ramuri bat in geam
Si se cutremur plopii
E ca in minte sa te am
Si ‘ncet sa te apropii.Si daca stele bat in lac
Adancu-i luminandu-l
E ca durerea mea s’o ‘mpac
Inseninandu-mi gandul.
Si daca norii desi se duc
De ese ‘n luciu luna
E ca aminte sa-mi aduc
De tine ‘ntotdeauna.

_______________________________________________________________________

Nr. 2/ 2008

Către: Autoritatea de Sănătate Publică - Hunedoara, În atenţia Domnului Director, dr. Dan Adrian Magheru

S E S I Z A R E

Obiect: Desfiinţarea serviciului de ambulanţă la subfiliala Vulcan este o măsură de neacceptat

În 2 Iulie 2007, vă aduceam la cunoştinţă, printr-o sesizare scrisă, situaţia creată la Subfiliala Vulcan a Serviciului Judeţean de Ambulanţă - Hunedoara, a cărei activitate era serios perturbată datorită lipsei de personal, cu efecte nedorite asupra calităţii acestui tip de asistenţă sanitară pe raza municipiului Vulcan.
La vremea respectivă situaţia a fost remediată, dar, se pare că deznodământul urmărit a fost, astfel, doar amânat, pentru că în urma unor dispoziţii ale conducerii Serviciului Judeţean de Ambulanţă, începând cu a doua jumătate a lunii decembrie 2008, subfiliala Vulcan este, de facto, desfiinţată. Astfel, singura ambulanţă cu personal medical (de tip B) care deservea această subfilială, împreună cu asistenţii medicali, a fost transferată la subfiliala Lupeni, iar în urmă cu câteva zile, ambulanţa de transport pacienţi (de tip A) a fost transferată la Petroşani.
Cu alte cuvinte, dacă în luna iulie 2007, la subfiliala Vulcan, serviciul de ambulanţă era facultativ, în prezent este de-a dreptul desfiinţat, intervenţiile la solicitările din municipiul nostru fiind operate de echipaje din Lupeni sau Petroşani.
În condiţiile în care, subfiliala Lupeni este deservită de cca. 10 ambulanţe, iar cea din Petroşani, de un număr chiar mai mare, decizia de a lipsi municipiul Vulcan de ultimele două ambulanţe este de neînţeles.
În numele cetăţenilor municipiului Vulcan pe care, în calitate de consilier local, am onoarea şi responsabilitatea să-i reprezint, vă rog, domnule director, să dispuneţi măsuri urgente pentru revenirea la normalitate în această situaţie.
Sunt convins că, printr-o exploatare eficientă a parcului de maşini existent în Valea Jiului, municipiul Vulcan poate beneficia de serviciile a cel puţin două dintre aceste ambulanţe. Mai mult, în condiţiile repartizării de ambulanţe noi, cred că ar trebui abordată ca prioritate îndrumarea măcar a uneia dintre acestea la subfiliala dumneavoastră din Vulcan.
Municipiul Vulcan, localitate cu cca. 30.000 locuitori, pe al cărui teritoriu funcţionează 3 subunităţi ale CNH (E.M. Vulcan, E.M. Paroşeni, Preparaţia Coroieşti), precum şi Termocentrala Paroşeni are dreptul, la un serviciu corespunzător de ambulanţă.
Vă rog, domnule director, ca în răspunsul scris pe care sper să-l primesc, urmare acestei adrese, să-mi comunicaţi şi numărul de solicitări pe care Serviciul de ambulanţă l-a primit, în cursul anului 2007, de pe raza municipiului Vulcan.
Vă mulţumesc şi vă asigur de toată consideraţia mea.

Vulcan, 09 Ianuarie 2008

Ioan Dorel Şchiopu,
Consilier local

 

Celor ce poartă numele Sfântului Ioan Botezătorul,

La mulţi ani şi deplina bucurie a harului!

Preşedinte PRM Vulcan, Ioan Dorel Şchiopu

Filiala Judeţeană Hunedoara a Partidului România Mare anunţă, cu tristeţe, trecerea la cele veşnice a celui care a fost, Col (r) Ioan Belu, un camarad deosebit, un exemplu de devotament şi spirit de sacrificiu.
Col (r) Ioan Belu s-a născut într-o familie de ţărani, la 14 ianuarie 1949, în loc. Cufoaia, jud. Maramureş.
A îmbrăţişat de tânăr cariera militară, urmând cursurile Liceului Militar „Ştefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc (1963 - 1967), ale Şcolii Militare de Ofiţeri Activi „Nicolae Bălcescu” din Sibiu (1967 - 1970). După absolvirea Academiei Militare, Facultatea de Comandă şi Stat Major ( 1977), a fost repartizat ca ofiţer de stat major la Regimentul 54 Geniu din Garnizoana Deva.
Între 1986 - 1990 a comandat Brigada de Lucrări Miniere Valea Jiului, remarcându-se printr-un profesionalism desăvârşit. Ordinea, disciplina, răspunderea şi respectul pentru demnitatea umană au fost coordonatele valorice care l-au călăuzit, nu doar în această perioadă, ci toată viaţa.
A fost primul primar al municipiului Petroşani de după Revoluţia din decembrie 1989, îndeplinind această funcţie timp de opt luni, începând cu 10 ianuarie 1990.
În perioada 1 octombrie 1990 - 1 mai 1992 şi-a desfăşurat activitatea la Centrul militar Judeţean Hunedoara după care şi-a prezentat demisia din rândul cadrelor militare active, preferând să-şi valorifice experienţa dobândită în viaţa civilă. Ceea ce a şi reuşit, impunându-se prin calităţile manageriale deosebite şi devenind un valoros om de afaceri, fapt confirmat şi de obţinerea, trei ani consecutiv, a Locului I în topul IMM-urilor din judeţul Hunedoara.
La alegerile locale din anul 2000 a fost ales consilier local al municipiului Deva, iar la cele parlamentare, din noiembrie 2000 a fost ales senator din partea Partidului România Mare.
Începând cu anul 2001, col (r) Ioan Belu s-a luptat cu o boală nemiloasă care, în urma unei îndelungate suferinţe l-a răpus, în prima zi a anului 2008.
Trupul neînsufleţit va fi înmormântat, cu onoruri militare, vineri, 4 ianuarie 2008, în localitatea natală, Cufoaia, din judeţul Maramureş.
Vom păstra vie amintirea acestui mare iubitor de oameni şi de ţară.
Dumnezeu să-l primească în lumea celor drepţi şi să-l odihnească în pace!

Deva, 03 Ianuarie 2008
Biroul de presă,
Ioan Dorel Şchiopu

 

La mulţi ani celor ce poartă numele Sfântului Vasile cel Mare!

»«

Fie ca în anul ce începe să fiţi sănătoşi, să fiţi voioşi, să vi se împlinească toate gândurile bune! Doamne - ajută! La mulţi ani tuturor!

Preşedinte PRM Vulcan,

Ioan Dorel Şchiopu

Naşterea Domnului să vă aducă bucurie, lumină şi căldură sufletească.

Crăciun fericit şi un An nou împlinit!

PRM Vulcan,

Preşedinte Ioan Dorel Şchiopu

MIC ISTORIC AL ÎNCEPUTULUI DE REVOLUŢIE ROMÂNĂ
Pe 16 decembrie 1989, la Timisoara, manifestatia de protest contra regimului comunist creste in amploare, cuprinzind intregul oras. Tot atunci au loc si primele arestari, urmate de represiunea brutala a manifestantilor. In zilele ce aveau sa vina, revolutia se va extinde in mai multe orase din tara, culminind cu fuga lui Nicolae Ceausescu, de pe 22 decembrie. Trei zile mai tirziu, dictatorul comunist avea sa fie ucis. In Romania, istoria o luase razna.

Dar iata cum s-au derulat evenimentele:
In ziua de 15 decembrie, un mic grup de oameni se aduna in fata casei pastorului reformat Tokes Laszlo. Acestia erau nemultumiti de decizia de mutare fortata a liderului lor religios intr-un alt oras al tarii. La un moment dat un securist - aflat la datorie, in zona - este luat la bataie. Seara se cinta (e drept ca destul de sfios) “Desteapta-te romane” si se striga lozinci contra lui Ceausescu. A doua zi, pe 16 decembrie, demonstratia din fata casei pastorului Tokes se extinde in intregul oras si protestele capata tot mai mult un caracter anti-comunist. Intervin fortele de politie si securitate, sprijinite si de armata, si se fac primele arestari. Represiunea continua si pe 17 decembrie, odata ce manifestatiile de protest cresc in amploare. In dupa amiaza si in seara acelei zile se trage in protestatari. Pe 18-19 decembrie, ca urmare a represiunii brutale de pina atunci, manifestatiile scad putin in amploare. Protestatarii au intrat in Comitetul Judetean si au aruncat pe fereastra documentele partidului, brosurile de propaganda, scrierile lui Ceausescu si alte simboluri ale puterii comuniste. Au incercat sa incendieze cladirea, dar de aceasta data au fost opriti de unitati militare.
In seara zilei de 18 decembrie, cadavrele celor impuscati mortal la demonstratie, dar si ale unor raniti executati in Spitalul Judetean, au fost sustrase de la morga spitalului si duse la Bucuresti pentru ca urmele represiunii sa fie sterse. Cadavrele vor fi incinerate la crematoriul “Cenusa” din Bucuresti, cenusa a fost colectata in patru pubele de gunoi si ulterior deversata intr-o gura de canal. Intra insa in greva muncitorii de la uzina Elba si in acelasi timp protestele incep sa se extinda in toata tara.
Pe 20 decembrie, coloane masive de muncitori intra in Timisoara. Circa 100.000 de protestatari au ocupat Piata Operei si au inceput sa strige sloganuri anti-guvernamentale: “Noi suntem poporul!”, “Armata e cu noi!”, “Nu va fie frica, Ceausescu pica!”. In foaierul Teatrului National un grup de oameni va crea Frontul Democratic Roman, cu un program politic in care se regaseau cererile celor aflati in Piata. In dimineata zilei de 21 decembrie, Nicolae Ceausescu convoaca o mare adunare a oamenilor muncii cu gindul sa condamne “rascoala de la Timisoara”. Vorbeste de la balconul Comitetului Central (CC) din Bucuresti, evoca o serie de realizari ale “Revolutiei Socialiste”. Celebra va ramine expresia sa: “va mai dau 100 de lei la salariu”. Curind insa, manifestatia se va dispersa, iar o parte dintre participanti se regrupeaza linga hotelul Intercontinental si au inceput o manifestatie de protest. Incepea ceea ce se poate numi Revolutia care a dus la caderea regimului comunist.
Pe 22 decembrie, pe fondul pierderii sprijinului armatei si al fortelor de securitate, Nicolae Ceausescu si sotia sa vor fugi cu un elicopter de pe sediul CC-ului. Trei zile mai tirziu vor fi impuscati in urma unui simulacru de proces.
In acest timp, in Bucuresti si in mai multe orase din tara au loc confruntari violente intre protestatari si ceea ce nici pina astazi nu s-a dovedit daca au existat cu adevarat: teroristii. Regimul comunist era declarat ilegal si se constituia o miscare de uniune nationala, numita Frontul Salvarii Nationale.
Conform datelor oficiale, in Revolutia romana din decembrie au murit 1142 de persoane, au fost ranite 3138, iar alte 760 au fost retinute.

√Sevastian Rusu

După sfârsitul razboiului rece, teza care se impune in lume este aceea a modelului globalist sau mondialist care neaga statul national si sentimentul national. Nimic mai logic si coerent, prin optica unor state de dimensiuni continentale, ai caror locuitori nu au nici o radacina comuna, fiind nascuti in cele mai diferite parti ale lumii, si pe care-i uneste numai dorinta de realizare economica. Dar deloc logic si coerent, prin optica unui european sau a unui roman, oameni cu puternice radacini istorice. Lumea nu poate fi privita prin ochii altora. Conferinta de la Yalta, precedata de cea de la Teheran si de la Moscova, nu a fost decat primul pas al noului mondialism si, in acelasi timp, un compromis, un ragaz provizoriu, in impartirea planetei. Astazi, mondialismul (sau globalismul) a luat forma lui implinita, cvasiplanetara. Acest mondialism, aproape realizat in Occident, dar nu inca in toata lumea, tinde sa aduca societatile, politica, economia, cultura, la un numitor comun, in pofida diversitatii adevarate a lumii. Aceasta omogenizare se produce in Europa cu consensul societatilor respective si, spre deosebire de modelul brutal sovietic, actioneaza “moale”, “soft”, atipind memoria oamenilor si eliminand aproape tot ceea ce nu tine de aspectul imediat, economic, al vietii, sau de cel ludic, de “circens”. In ce priveste o societate fost comunista, ca aceea din Estul Europei, ale carei principii erau pur propagandistice, ea a fost inlocuita dupa ‘89 de o societate fara nici un principiu si nici un adevar absolut, in afara celui al “economiei de piata”. O generatie de apolitici este formata in acest sens, cu burse de studii, careia i se impune, pe nesimtite, ideologia care sta la baza statului multinational, sau anational. Cei care inteleg mai putin istoria vor sa vada in actualul mondialism un fapt cu totul deosebit, nou si obiectiv, inevitabil, al evolutiei societatii prin tehnica si industrie, calculatoare si informatica, si nu doar un concept propagandistic al celor interesati, asa cum in realitate este. Dar… nimic nou sub soare! Sa nu uitam ca si raposata Uniune Sovietica pretindea, sub masca internationalismului socialist, ca legile economice obiective, necesare, erau acelea care duceau la infaptuirea comunismului si la disparitia statului. De ce comunismul sovietic avea trebuinta de silnicie pentru a fi impus, in timp ce modelul globalist pare a avea consensul aproape general, cel putin in Europa? Ne pare destul de simplu. Comunismul era adus in Europa de o armata de ocupatie, sau dovedita curand ca atare, si aducea un mod de viata social, economic, nefiresc pentru om. Globalismul se adreseaza in schimb numai interesului individual nelimitat, intr-un fel, egoismului omului. Invesmantat in haina consumismului, el merge la radacinile egoiste ale omului real, care se indreapta catre el, tot asa cum multimile se indreapta nesilite de nimeni catre o loterie, uitand ca la un singur castigator, care ia totul, pot ramane milioane de perdanti care nu iau nimic, ba mai pierd si ce aveau. Sa nu ne pierdem statul national! Imperiile si imperialismele pier, istoria a dovedit-o, dar natiunile raman! Din fericire, in U.E. a prevalat cu mare majoritate conceptia nationala a unei libere confederatii de libere natiuni. Nici nu se puteau nega doua mii de ani de istorie europeana, ar fi fost o sinucidere. Dar exista si forte ostile statului national, care privesc in afara, nelegate de teritoriu si legate doar de marile traficuri financiare, interesate de migratia creierelor si a bratelor de munca ieftine, dintr-o tara in alta, care sa le sporeasca profiturile, in numele “economiei de piata” fara stavila, pentru care statul national si sentimentele care-l sustin sunt un obstacol, pe care incet, incet, vor sa-l demoleze. Cum? Demoland natiunea care sta la baza lui, prin educatia antinationala facuta tineretului: istorie noua, emigratie, introducerea anarhiei in relatiile dintre oameni, dintre parinti si copii, dintre barbati si femei, dintre tineri si varstnici, reducand societatea la o masa atomizata, fara gandire si sentiment, fara Dumnezeu, o masa de consumatori, de purtatori de ceasuri Rolex, de Timberland etc., cum reclamele lor publicitare o arata. O lume a viitorului? Nu, un cosmar planetar! Pierderea statului national duce la pierderea libertatii si a democratiei, al caror corp politic, sa nu o uitam niciodata, este natiunea in cadrul statului national, si nu un desert, sau chiar un Cosmos nedefinit ca limite, care este Haosul. Daca Evreii ar fi avut statul lor national in anii ‘40, ei nu ar mai fi devenit victimele holocaustului hitlerist, asa cum nici Armenii, in 1916, daca ar fi avut statul lor. De ce noi sa-l pierdem?! Miza in joc este a fi sau a nu fi!
Sa ne pastram statul national, care a fost cladit cu jertfele si sangele a nenumarate generatii, incepand de la Mihai Viteazul, a trecut prin martiriul lui Horea, Closca si Crisan, al lui Avram Iancu, pana la acel an de glorie si lumina, care a fost pentru noi 1918, desfasurat in vatra visurilor Romanilor, Alba Iulia eterna!

√Sevastian Rusu

Celor ce au bucuria de a purta numele Sfântului Ierarh Nicolae, La mulţi ani!… Şi tuturor copiilor care nu au uitat să viseze, să le-mplinească Moşu’ câte-un vis!

Preşedinte PRM Vulcan, Ioan Dorel Şchiopu